Medierea este facultativă: ce spune Legea 192/2006 după Decizia CCR 266/2014, cum decurge procedura și când acordul de mediere devine titlu executoriu.
  • mediere
  • Legea 192/2006
  • mediator
  • acord mediere
  • mediere obligatorie
Înapoi la blog
Medierea în România: procedura, acordul și efectele lui
Mediere

Medierea în România: procedura, acordul și efectele lui

23 min lectură

Situația legislativă la: 2 noiembrie 2026

Medierea este o cale amiabilă de rezolvare a conflictelor, cu ajutorul unui mediator autorizat, neutru și imparțial. Este reglementată de Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, al cărei text consolidat în vigoare la 2 noiembrie 2026 este cel din 29 iulie 2019, după modificările aduse prin Legea nr. 154/2019.

Primul lucru de știut: în România, medierea nu este obligatorie. Mai jos explicăm de ce, cum decurge procedura, ce valoare are acordul de mediere și ce se întâmplă cu un proces aflat deja pe rol.

Medierea este facultativă

Legea definește medierea ca o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și cu liberul consimțământ al părților (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 192/2006). Codul de procedură civilă spune același lucru direct: „Medierea nu este obligatorie pentru părți” (art. 227 alin. (2) CPC).

Înainte de 2014, legea a impus participarea la o ședință de informare despre avantajele medierii înainte de proces, sub sancțiunea inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Prin Decizia nr. 266 din 7 mai 2014 (Monitorul Oficial nr. 464 din 25 iunie 2014), Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. 2 alin. (1) și (1^2) din Legea nr. 192/2006, care instituiau această obligație și sancțiunea ei. Potrivit notei din textul consolidat oficial, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice de la 10 august 2014.

Art. 60^1 din lege, care enumeră materiile în care se cerea dovada informării (protecția consumatorilor, anumite litigii de familie, vecinătate și grănițuire, malpraxis, litigii de muncă, litigii civile sub 50.000 lei), a rămas în textul legii. Curtea l-a declarat constituțional în aceeași decizie, dar a arătat în motivare că, după căderea art. 2 alin. (1) și (1^2), participarea la ședința de informare nu mai este o obligație pentru părți, ci o opțiune voluntară. Prin urmare, o cerere de chemare în judecată nu se respinge ca inadmisibilă pentru că reclamantul nu a mers la mediator.

Ce a rămas:

  • instanța, în litigiile din art. 60^1, solicită părților să depună dovada că au încercat soluționarea amiabilă, dacă o astfel de încercare a avut loc (art. 61 alin. (3)-(4) din Legea nr. 192/2006);
  • judecătorul poate invita părțile la o ședință de informare și le poate recomanda medierea în orice fază a procesului; când o recomandă, părțile se prezintă la mediator pentru informare și depun, până la termenul fixat (cel puțin 15 zile), procesul-verbal al ședinței, apoi decid liber dacă acceptă medierea (art. 227 alin. (2)-(3) CPC);
  • judecătorii, procurorii, notarii, avocații, executorii și consilierii juridici recomandă părților soluționarea amiabilă prin mediere (art. 2 alin. (6) din Legea nr. 192/2006).

Ședința de informare și certificatul de informare sunt gratuite (art. 2 alin. (1^4) și alin. (2^3)).

Mai multe ghiduri pe această temă: Drept comercial și contracte

Ce conflicte se pot media

Dacă legea nu prevede altfel, persoanele fizice și juridice își pot soluționa prin mediere conflicte de orice natură, chiar și după începerea unui proces (art. 2 alin. (1)). Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privind statutul persoanei, și nici drepturile de care părțile nu pot dispune prin convenție (art. 2 alin. (4)).

Domenii frecvente:

  • litigii comerciale: neplata facturilor, calitatea livrărilor, conflicte între asociați;
  • litigii civile: vecinătate, grănițuire, împrumuturi între persoane fizice, despăgubiri;
  • protecția consumatorilor: produse sau servicii defectuoase, clauze abuzive (art. 2 alin. (7));
  • familie: continuarea căsătoriei, partajul bunurilor comune, exercițiul drepturilor părintești, domiciliul copiilor, contribuția la întreținerea lor (art. 64 alin. (1));
  • anumite cauze penale, în limitele arătate mai jos.

Într-un contract puteți prevedea o clauză de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte (art. 2 alin. (5)).

Cine poate fi mediator

Mediatorul trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu, studii superioare, o vechime în muncă de cel puțin 3 ani, să fie apt medical, să se bucure de bună reputație, să fi absolvit cursurile de formare sau un master în domeniu avizat de Consiliul de mediere și să fie autorizat potrivit legii (art. 7). Mediatorul nu impune o soluție; rolul lui este să faciliteze negocierea.

Cum decurge procedura

Inițierea. Părțile se pot prezenta împreună la mediator. Dacă vine doar una, mediatorul trimite celeilalte, la cerere, o invitație scrisă pentru informare și acceptarea medierii, cu un termen de cel mult 15 zile (art. 43 alin. (1)). Dacă cealaltă parte refuză explicit în scris, nu răspunde ori nu se prezintă de două ori la rând, medierea se consideră neacceptată (art. 43 alin. (3)).

Contractul de mediere. Se încheie în formă scrisă, sub sancțiunea nulității absolute, și se semnează de părți și de mediator (art. 47 alin. (1)). Părțile pot da procură specială altei persoane pentru a-l încheia (art. 47 alin. (2)).

Ședințele. Mediatorul organizează ședințe comune sau separate, ajută părțile să își clarifice interesele și să construiască variante de soluție. Părțile pot fi asistate de avocați pe tot parcursul.

Confidențialitatea. Mediatorul păstrează confidențialitatea informațiilor și a documentelor din mediere, chiar și după încetarea funcției (art. 32). Ca regulă, nu poate fi audiat ca martor despre faptele aflate în mediere; în cauzele penale poate fi audiat numai cu dezlegarea prealabilă, expresă și scrisă a părților (art. 37 alin. (1)).

Închiderea. Procedura se închide prin înțelegerea părților, prin constatarea de către mediator a eșecului sau prin denunțarea contractului de mediere de una dintre părți (art. 56 alin. (1)). În toate cazurile, mediatorul întocmește un proces-verbal semnat de părți și de mediator (art. 57). Dacă înțelegerea este doar parțială sau medierea a eșuat, oricare parte se poate adresa instanței (art. 56 alin. (2)).

Acordul de mediere și forța lui

Înțelegerea părților se consemnează într-un acord scris, care are valoarea unui înscris sub semnătură privată și este obligatoriu pentru părți (art. 58 alin. (1) și (7)). Acordul nu poate cuprinde prevederi contrare legii și ordinii publice (art. 58 alin. (2)).

Pentru ca acordul să poată fi executat silit, există trei căi:

  1. Verificarea și atestarea de către avocați sau notar. Din 2019, acordul de mediere verificat și atestat de avocații părților, de un notar public sau de un avocat ori notar ales de mediator cu acordul părților este titlu executoriu (art. 58 alin. (2) și (2^1)).
  2. Autentificarea la notar (art. 59 alin. (1)).
  3. Hotărârea instanței care consfințește înțelegerea, dată în camera de consiliu, la judecătoria de la domiciliul, reședința sau sediul oricăreia dintre părți ori de la locul încheierii acordului; hotărârea constituie titlu executoriu (art. 59 alin. (2)).

Atenție la acordurile privind transferul proprietății asupra imobilelor și alte drepturi reale, partajele și cauzele succesorale: acestea trebuie prezentate notarului sau instanței, care verifică condițiile de fond și de formă și emit un act autentic sau o hotărâre, sub sancțiunea nulității absolute (art. 58 alin. (4)). Același regim se aplică oricând legea cere, sub sancțiunea nulității, anumite condiții de fond și de formă (art. 58 alin. (5)).

În materie de familie, acordurile privind exercițiul drepturilor părintești, contribuția la întreținerea copiilor și domiciliul copiilor îmbracă forma unei hotărâri de expedient (art. 64 alin. (1^1)), iar înțelegerea soților privind divorțul și aspectele lui accesorii se depune la instanța competentă să pronunțe divorțul (art. 64 alin. (2)).

Medierea când procesul este deja pe rol

Medierea poate începe și după ce litigiul a ajuns în instanță, din inițiativa părților sau la recomandarea instanței, pentru tot litigiul sau doar o parte (art. 61 alin. (1)). Pe durata medierii, judecata se suspendă la cererea părților (art. 62 alin. (1)), iar termenul de perimare este suspendat, dar nu mai mult de 3 luni de la semnarea contractului de mediere (art. 62 alin. (2)). Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru (art. 62 alin. (3)).

Dacă litigiul se soluționează prin mediere, instanța pronunță, la cererea părților, o hotărâre de expedient, care este titlu executoriu (art. 63 alin. (1) și (3)). Partea interesată poate cere restituirea taxei judiciare de timbru plătite: integral, ca regulă; 50% când conflictul privește transferul proprietății, constituirea altui drept real asupra unui imobil, partaje sau cauze succesorale (art. 63 alin. (2)); taxa nu se restituie pentru o cauză succesorală în care nu s-a eliberat certificatul de moștenitor (art. 63 alin. (2^1)).

Medierea în cauzele penale

În latura penală, medierea este posibilă numai pentru infracțiunile la care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală și numai dacă autorul a recunoscut fapta în fața organelor judiciare sau, înainte de procesul penal, în fața mediatorului (art. 67 alin. (2)). Acordul de mediere în latura penală poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanței (art. 67 alin. (2^2)). Nimeni nu poate fi constrâns să accepte medierea (art. 67 alin. (3)), iar victima nu trebuie pusă în contact cu făptuitorul fără acordul ei (art. 67 alin. (2^1)).

Dacă medierea are loc după începerea procesului penal, urmărirea penală sau judecata se poate suspenda pe baza contractului de mediere, cel mult 3 luni (art. 70 alin. (1)-(2)). Latura civilă a cauzei penale se poate media în condițiile generale.

Când merită medierea și când nu

Medierea este potrivită când părțile au interes să continue relația (furnizori, asociați, vecini, părinți), când discreția contează sau când un acord parțial ar reduce mult miza procesului. Costul este stabilit prin contractul cu mediatorul, iar durata depinde de disponibilitatea părților.

Medierea este mai puțin potrivită când una dintre părți urmărește doar să câștige timp, când există un dezechilibru grav de putere între părți sau când un termen de prescripție ori de decădere este aproape și nu este suspendat. Pentru o creanță clară, documentată și necontestată, procedurile rapide din Codul de procedură civilă pot fi mai eficiente: ordonanța de plată sau cererea cu valoare redusă.

Rolul avocatului în mediere

Asistența unui avocat nu este obligatorie, dar este utilă în două momente: înainte de mediere, pentru a evalua poziția juridică și alternativa reală la acord, și la final, când acordul trebuie redactat astfel încât să poată fi executat. Avocații părților pot verifica și atesta acordul, ceea ce îl transformă în titlu executoriu fără un drum separat la notar sau la instanță, cu excepția cazurilor din art. 58 alin. (4).

Acest articol are caracter de informare generală și nu reprezintă consultanță juridică pentru un caz concret. Dacă vă gândiți la mediere într-un conflict anume sau aveți de redactat ori verificat un acord de mediere, ne puteți scrie la

Asistență juridică în Târgu Mureș: Cabinet de Avocatură Pantilimon Rikhárd-Árpád · office@pantilimon.ro

Articole recomandate

Vezi toate articolele

Explorează și alte articole din categoriile: Asigurări, Drept Comercial, GDPR, Recuperare Creanțe